Curățenie de Crăciun -Curăția casei
Casa este spațiu de locuit unde viețuiește familia. Sărbătoarea întrupării cuprinde și dimensiunea casei în ambele sensuri. Ce lucruri adun în casă și ce atmosferă creez eu? Între decorul casei și valorile
trăirii în pace, dragoste și sfințenie se construiește o anumită armonie. Casa devine oglindirea noastră. Mobilierul, decorațiunile, bibelourile, ordinea, … ne reprezintă. Casa vorbește despre noi, plăcerile, investițiile, disciplina noastră. Vorbește de asemenea despre credința și spiritualitatea noastă.
Poate locui Isus în casa mea? Ce lucruri din casă îl pot ofensa? Ce lucruri le-am ascunde să nu le vadă? Cărți? Poze? Obiecte? Înregistrări? Cum ne-am simți văzându-L că ne caută în sertare? Dar în cămară, beci, magazie? Se poate încadra Isus în atmosfera familială?
Este o melodie de suflet cu care am crescut, mesajul ei spune Ferice casa unde este Domnul prietenul cel mai iubit, acolo toate buzele-i aduc slavă, și toți ai casei sunt preafericiți….
Felul în care funcționăm ca familie? Comunicare, activitate, rolul specific. Relația soț-soție este în așa fel ca Isus să poată sta la masă cu ei? Relația părinți-copii, permite un loc confortabil lui Isus?
Relațiile socrii-gineri/nurori este una favorabilă sărbătorii? Dar relația familie-biserică, este în marcajele potrivite?
Crăciunul este o sărbătoare a casei. Așa de ușor găsim motive să fim în dezacord în familie, pe diverse aspecte legate de Crăciun. Unde nu se ajunge la armonie în familie, nu are cum fi sărbătoare.
Astazi este 24 Decemberie – ajunul Craciunului si ne pregătim de sărbătoare.
Îl sărbătorim pe Isus, nașterea Lui, în care sunt întrupate; lumina, bucuria, pacea, cuvântul, adevărul, învățătorul, mântuitorul, jertfa, biruința, viața…și toate atributele lui Dumnezeu.
O sărbătoare grandioasă este totdeauna precedată de o pregătire corespunzătoare.
Sărbătorile întrupării au clădit un castel de amintiri. În această perioadă mă retrag să-l vizitez. Imaginea satului învelit de omăt, mirosul de pâine proaspătă, de cozonaci, colindul în cete mergând din casă în casă. Covrigi, nuci, bucurie. Trei nopți de bucurie. Vremurile se schimbă, azi localitățile sunt împodobite cu lumini, fulgi strălucitori, concerte de colinde, locații confortabile, decoruri multicolore, concursuri, premii, cadouri. An de an castelul amintirilor se înalță.
Peste toate acestea, întruparea Domnului Isus, continuă să fie sărbătorită an de an.
Generațiile se schimbă, unele fețe s-au retras încet, liniștit, altele noi vin din urmă, sărbătoresc, colindă, se bucură, vestesc întruparea lui Isus.
Unde-i Isus e sărbătoare. Ne-am pregătit suficient?
Un capitol al acestei pregătiri se numește curățenie.
Deci frați si surori, cum stăm la:
Curăția inimii?
Curăția minții ?
Curăția trupului ?
Curăția casei ?
În aceste condiții vom savura aroma sărbătorii întrupării Domnului Isus Cristos.
Să avem parte și folos de nașterea lui Cristos. Sărbători binecuvântate !
