Biruința este în mâna celor ce aleg înțelept.
” …Atunci Moise i-a zis lui Iosua: „Alege nişte bărbaţi şi ieşi şi luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână…” (Exodul 17:8-16).
Momentele de criză ne provoacă din toate punctele de vedere și ne constrâng să alegem un mod de acțiune. Moise și Iosua erau parte a echipei de conducere fiind responsabili de soarta poporului. Ce au ales ei ?
Să rămână uniți pentru a înfrunta inamicul.
Fiecare și-au asumat o responsabilitate specifică.
Au permis lui Dumnezeu să intervină.
Au acționat în cadrul unei echipe.
Au condus poporul în biruință.
Citind descrierea evenimentului consemnată de Moise vedem ce mare similitudine există cu evenimentele contemporane. Alegerile liderilor se răsfrâng asupra colectivității respective. Modul lor de acțiune este totuși un exemplu pentru creștini. Cum aleg să acționeze liderii Bisericii ? Cât de responsabili sunt în acțiunile lor ? Cât de mult se vede participarea lui Dumnezeu în acțiunile luate ? Bineînțeles că răspunsul se află în biruința ori înfrângerea pe care o trăim. Cât despre lideri, ei au o pildă din care pot învăța cum să conducă poporul în biruință !
